Artă
Certificatul de naștere al Fridei Kahlo arată că Magdalena Carmen Frida Kahlo Calderon s-a născut pe 6 iulie 1907. Dar după aceea a murit și s-a născut din nou de multe ori.
Ea a plecat pentru totdeauna pe 13 iulie 1954. În același oraș mexican Coyoacan, unde cu mulți ani în urmă tatăl ei, evreul Carl Wilhelm Kahlo, venea din Germania. De atunci, pentru tot Mexicul și fanii din întreaga lume, iulie este luna Fridei.
"Coloana spartă" este o pictură în ulei pe masonit și a fost creată la scurt timp după ce Kahlo a suferit o intervenție chirurgicală la coloana vertebrală, pentru a rezolva complicațiile rezultate în urma unui accident rutier grav la vârsta de 18 ani.
Ca și în cazul multor autoportrete ale Fridei Kahlo, durerea și suferința sunt în centrul atenției. Totuși, spre deosebire de alte lucrări similare în care sunt prezenți și papagali, câini, maimuțe sau alte persoane, în acest tablou Kahlo este înfățișată singură.
Silueta ei singuratică în peisajul crăpat și sterp simbolizează atât izolarea ei, cât și forțele exterioare care i-au afectat viața. Așa cum un cutremur poate sparge suprafața pământului, tot așa un accident a spart corpul lui Kahlo.
"Coloana spartă"
Frida Kahlo
În pictură, trunchiul gol al lui Kahlo este despicat, reluând pământul devastat din spatele ei, iar în locul coloanei vertebrale este o coloană ionică care se prăbușește.
Fața ei privește înainte fără să tresară, deși lacrimile îi curg pe obraji. În ciuda distrugerii corpului ei din interior, senzualitatea ei exterioară rămâne intactă.
Pânza care îi înfășoară partea de jos a corpului și este strânsă în mâinile ei nu servește ca semn de modestie, reflectând în schimb iconografia creștină a vălului lui Hristos, la fel ca și cuiele care îi străpung fața și trupul.
Unghiile erau înfipte în partea de jos doar în piciorul drept, care era mai scurt și mai slab din cauza poliomielitei suferite de Frida în copilărie.
Corsetul metalic, care este folosit pentru poliomielită, mai degrabă decât pentru intervenții chirurgicale, poate simboliza limitările fizice și sociale din viața lui Kahlo.
În 1944, medicii i-au recomandat artistei să poarte un corset de oțel în locul gips-urilor pe care le folosise anterior.
Corsetul din imagine este unul dintre multele pe care Frida le-a folosit de-a lungul vieții și se află acum în casa ei-muzeu, Casa Azul. În "Coloana spartă", acest corset împiedică corpul deteriorat al lui Kahlo să se destrame.
"Leda și Lebăda"
Tadeusz Styka
Bazat pe legenda din mitologia greacă, precum Zeus, sub chip de lebădă, a violat-o pe Leda.
În ceea ce ține de artă, e reprezentarea eroticii la cel mai realistic nivel. Straniu de real. Să creezi o scenă, imposibil de imaginat în realitate, în așa fel încât să nu aducă un sentiment ciudat de inconfort.
Probabil cea mai reușită reprezentare a mitului. Momentul intim al iubirii. Plăcerea supremă, ce se află peste înțelegerea fizică a corpului uman. O reprezentare a euforiei gîndului.
"Între viață și moarte"
Joseph Masana
1925
Surrealism spaniol, dar ce putem vedea în afară de un peisaj efemer, care îți infiltrează în vene un iad care nu este destul de puternic pentru a te omorî?
Îi putem vedea pe cei doi care ne decid soarta. Dumnezeu și Diavolul, mai corect spus omul și omul mort. De fapt, ambii încearcă să o salveze și ambii încearcă să ascundă, în adâncul oaselor, frica. Unica ființă care nu se teme este eroina principală, inocentă, care nici măcar nu bănuiește cât de aproape este de limita dintre "a fi sau a nu fi".
Și totuși, ce se ascunde în întuneric?
"Apus peste Fiord"
Adelsteen Normann
1894
Vârful inocenței. O creație care îți oferă un sentiment de siguranță absolută. Totul în culori alb-roșu, care reușesc să facă o conexiune de nivel romantic. Una dintre picturile în care oamenii din barcă și cele 2 păsări, destul de greu de observat, nu contează deloc. Adelsten a reprezentat omul sub formă de munte. Iar norii sângeroși care îl înconjoară lent, nori care se mișcă în tempo largisimo maxima pentru cei care văd, simbolizează progresul antitehnic. Școala ne învață că fumul trebuie alungat, fiindcă el te sufocă, dar dacă acest fum sunt de fapt niște nori trandafirii? Și dacă sufocarea este, de fapt, nu o limitare, ci o evadare? Ce va fi dacă v-om inhala mai mult aer decât am putea? "Apus peste Fjord" este despre lumea I. Gândurile mele reflectă inexistența. Norii există doar în acel moment în care nu exiști tu, sau eu.
Când Narcis a murit, nimfele pădurii au observat că apa dulce din lac devenise sărată din cauza lacrimilor.
- Despre ce plângi? - l-au întrebat nimfele.
- Îl plâng pe Narcis, - a răspuns lacul.
- Nu e de mirare, - au spus ele. - La urma urmei, noi mereu alergam după el când mergea prin pădure, dar tu ești singurul care i-a văzut frumusețea de aproape."
- Era frumos? – întrebă atunci lacul.
- Cine poate ști asta mai bine decât tine? - s-au mirat nimfele pădurii. "Nu era malul tău, aplecându-se deasupra apelor tale, pe care și-a petrecut el zilele?"
Lacul a tăcut pentru mult timp și, în cele din urmă, a răspuns:
- Nu mi-am dat seama niciodată că este magnific. Eu plâng pentru că de fiecare dată când se apleca peste apele mele, în adâncul ochilor săi se reflecta frumusețea mea.
Oscar Wilde "Continuarea poveștii lui Narcis"
Felicien Rops - Artist simbolist belgian. Ocultist, mason.
"Satana seamănă neghină"
1882
În încălțăminte de lemn, pentru a evita înțepăturile turnurilor și clopotnițelor. În pălărie și ochelari pentru a-și proteja ochii de privirea cerească. Diavolul cu picioare lungi, umblând mândru de-a lungul acoperișurilor orașului, seamănă neghină noaptea. De câte ori, în acest ceas întunecat, când luna se ascunde înfricoșată în spatele unui nor și oamenii dorm, gemând în vraja fetidă a orașului, de câte ori și-a împrăștiat pumnii plini de femei, coapte pentru semănat!
Și așa ele cresc în solul fertil al orașului plin de gunoi, cresc frumos și îngrozitor, ca niște flori cu o culoare teribil de strălucitoare și un miros teribil de puternic. Ele duc la păcat și te zăpăcesc cu putere de droguri. Ele întorc capetele celor slabi și celor puternici. Domnesc pentru slava diavolului...