Filosofie
"Și dacă nu ai nici o scară, trebuie să te înveți să urci pe propriul cap: cum altfel ai vrea să te ridici mai sus?"
Friedrich Nietzsche
Nu îmi vine nici măcar un gând despre cum aș putea comenta acest citat, dar mi-am dat seama că, dacă să mergi pe capuri, atunci doar pe capurile tale.
Unicul lucru mai rău decât regresul este oprirea pe loc, iar cea mai bună metodă de a te mișca, este de a face o pauză, de a urca pe proprii umeri și de a contempla asupra ceea ce vezi.
Nu o să vezi nimic. Nimic din ceea ce te-ar face să te miști. Ei bine, cineva a spus că dacă treci prin iad, continuă să mergi, fiindcă, de ce să vrei să te oprești în iad? Cea mai urâtă decizie pe care o poate lua un om care se află în vârful Everestului, este să rămână acolo, la fel ca cel care se află la fundul Groapei Marianelor.
Și aș mai pune o întrebare, care ar fi diferența dintre a te urca pe capul propriu și de a coborâ sub propriile picioare, chiar e atât de mare?
"Copilul iubește natura, de aceea a fost închis în patru pereți. El nu poate sta fără mișcare, așa că a fost forțat să rămână nemișcat. Îi place să lucreze cu mâinile, iar ei au început să-l învețe teorii și idei. Lui îi place să vorbească - i s-a ordonat să tacă. El se străduiește să înțeleagă – i s-a spus să învețe pe de rost. Și-ar dori să exploreze și să caute el însuși cunoștințele, dar i s-a dat totul gata făcut. Și atunci copiii au învățat ceva ce n-ar fi învățat niciodată în alte condiții. Au învățat să mintă și să se prefacă."
Adolphe Ferrier
"Oamenii care ascultă muzică mereu, o fac doar deoarece se tem să rămână singuri cu propriile gânduri. În schimb, cei care nu ascultă muzică deloc, nu au gânduri strașnice, deoarece nici măcar nu au suflet"
Alexandru Dobrovolschi
Data
06.11.2023
Nu sunt sigur dacă pot să-mi atribui aceste cuvinte mie, fiindcă, până la urmă, nimeni nu are părerea sa proprie.
Totuși, cert este că ideea mi-a venit spontan, și nu a fost luată dintr-un oarecare citat, mai degrabă e o adunare de informații străine.
Nu pot să explic prin cuvinte relația mea cu muzica, deoarece asta este peste înțelegerea umană. Nici măcar nu îmi dau seama cât de disperată este dragostea mea față de muzică și cât de mult mă ascund în urma ei de gânduri. Dar. O remarcă importantă. Atât de necesare sunt gândurile?
Sigur că nu poți trăi fără să gândești, vorbesc despre gândurile care ne aduc frica de viitor. Reflectam, înainte să adorm, despre cât de inutile sunt gândurile despre viitor și trecut, deoarece sunt inventate de om, Există doar prezentul și el se întâmplă acum. Totul ce se va întâmpla nu mai există.
Iar cel mai rău lucru este să faci o alegere. Nu faceți alegeri. Lăsați subconștientul să decidă. Închideți ochii și deconectați rațiunea... Puneți muzică... Și doar simțiți... Și lumea se va mișca, iar voi o să plutiți împreună cu ea. Sună ca un plan dezastruos, fiindcă pare un lucru de idiot să nu te gândești la deciziile pe care le faci, dar oare nu idioții sunt oamenii cei mai fericiți?
Despre muzică
Alexandru Dobrovolschi
Data
05.11.2023
"Totuși, cel mai important, este că la pian poți cânta blues. Blues-ul este cea mai grea muzică. Muzica bărbaților adevărați. Oamenii care s-au îndrăgostit în acest gen de muzică au o peliculă invizibilă intensă în jurul lor. Cei care iubesc blues-ul nu pot ajunge în rai sau în iad, fiindcă ei deja sunt acolo. Dacă înțelegi... nu... dacă simți blues-ul, nu mai ai de ce te teme. Blues-ul este muzica oamenilor care au învățat să aibă sentimente. Nici un Hard Rock, Black Metal sau Death Metal nu se compară cu blues-ul în greutatea înțelegerii misterului aflat înăuntrul notelor banale. Pentru a cânta blues nu trebuie să fii rapid, sau să ai o voce fenomenală, sau chiar să poți citi notele de pe foaie. Blues-ul se cântă cu sufletul. Cu sufletul albastru"
"It's so sad, that i felt in love with the blues at nineteen"
"Pur și simplu să trăiești, până mori - deja e un lucru greu"
Charles Bukowski
Data
05.11.2023
Și chiar nu are dreptate? Suntem aruncați în această lume ca niște viermi ce au nevoie de ploaie, iar unicul mod de a ieși din pământ este de a ne imagina că avem un oarecare scop și o oarecare ocupație și, luând în considerație asta, chiar e greu de trăit. Atunci de ce să nu ne oprim puțin? Nu din viață, din acțiunea de a trăi, pentru a savura viața, fiindcă, până la urmă, de ce să nu micșorăm viteza?
Dintr-o parte, viteza ne ajută să nu atragem atenția lucrurilor înconjurătoare, fiindcă chiar sunt strașnice, dar fericirea nu este de a privi frica în ochi? Sigur că putem să nu nimerim în ochi, dar e o altă situație. În teorie alegem mereu cea mai bună variantă.
Și totuși, vorbim acum de situația în care viteza lumii înconjurătoare este micșorată de propria rațiune, respectiv, lumea oricum se schimbă, iar orice schimbare este percepută ca un pericol. Atunci, ce va fi dacă ne dăm stăruința, sau mai corect, ne relaxăm atât de mult încât ne oprim și reușim să vedem. Să vedem cu tot corpul, nu doar cu ochii.
Ce zici de o pauză?